Atestat DSD (DEUTSCHES SPRACHDIPLOM)

 

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare este centru de examinare pentru Atestatul de limba germană DSD I si II (Deutsches Sprachdiplom),care înseamnă nivelul european A2-B1 si B2-C1. Nivelul cunoaşterii limbii germane este conform Cadrului European de Referinţă pentru limbi străine, iar atestatul este recunoscut la nivel naţional şi internaţional.

Examenul este gratuit şi numai pentru profesorii şi elevii colegiului.

Avantajul acestui atestat este că se pot obţine şi diplome parţiale, adică se pot promova şi probe singulare.

Probele de examen sunt :

Probă de înţelegere a textelor scrise (LV) şi audiate (HV), precum şi de producere de mesaje scrise (SK) – începutul lunii decembrie. Lucrările sunt corectate la Köln.

Probă orală – elaborarea unei prezentări orale pe baza unor elemente date la prima vedere (MK1) şi prezentarea proiectului (mapei) cercetat şi conceput timp de 5 luni (mai – noiembrie). – mijlocul lunii ianuarie din anul următor.

Comisia de examinare orală e formată din 2 profesori români şi un consilier german..

Rezultatele oficiale şi înmânarea diplomelor se face în luna mai / septembrie.

Înscrierea se face în timpul anului școlar. Condiţia este ca toţi candidaţii să aibă peste 500 de ore de limba germană (la şcoală şi în particular)

Ministerul Educaţiei Naţionale recunoaşte DSD I si II ca examen care certifică nivelul de competenţe lingvistice pentru absolvenţii învăţămăntului liceal de stat, certificatele putând fi echivalate astfel încât posesorii lor să nu mai trebuiască să susţină examenul de competenţe lingvistice într-o limbă străină în cadrul examenului de Bacalaureat.

Persoană de contact: Prof. Grabriela Pop, prof. Romina Fischer

Mai multe informaţii:

Google – DSD I si II cu site-uri cuprinzând toate informaţiile


http://www.kmk.org/bildung-schule/auslandsschulwesen/deutsches-sprachdiplom.html

http://www.bva.bund.de/DE/Organisation/Abteilungen/Abteilung_ZfA/zfa_node.html

Examenul este coordonat de ZfA şi supravegheat de consiliera care răspunde de Şcolile acreditate din Transilvania, Doamna BIRGIT VAN DER LEEDEN.